Școala Gimnazială „Gheorghe Șincai”

Str. Gheorghe Şincai, nr. 100, comuna Râciu, județul Mureş

Context

Școala include următoarele structuri:

Școala Gimnazială din Râciu poartă numele marelui istoric și patriot român „Gheorghe Șincai”, care s-a născut în aceeași comună.

Școala „Gheorghe Șincai”, împreună cu substructurile pe care le găzduiește, oferă educație pentru aproximativ 320 de copii din ciclul gimnazial și primar, iar recent a fost înființată și o școală profesională cu profil agricol, aceasta fiind o nevoie acută în zonă.

Instituția se bucură de participarea la mai multe proiecte, prin intermediul cărora s-au desfășurat activități de programare vizuală, electronică și radioamatorism, atât analogic cât și digital. Astfel, un număr mare de copii au avut oportunitatea de a participa la concursuri de creație tehnică.

 

Programul „Școala din valiză” vine ca un ajutor important, mai ales pentru cei aproximativ 50 de elevi care nu beneficiază de internet acasă și al căror contact cu educația digitală este imposibil.

Totodată, cu ajutorul tabletelor oferite prin program, a scăzut considerabil numărul mare de copii care nu au participat la pregătirea online pe motiv că nu dețin un dispozitiv propriu. Profesorii acestei școli își propun să acumuleze competențe și abilități de lucru cu calculatorul, care le sunt necesare pentru a putea accesa platforma educațională în care să realizeze cursuri online.

Județ: Mureș
Localitate: Râciu
Număr de elevi: 344
Număr de cadre didactice: 36
Director: Radu Ovidiu Bacali
Date de contact: 0740.474.002, e-mail: r_bacali@yahoo.com

 

Școala Gimnazială „Gheorghe Șincai”
Școala Gimnazială „Gheorghe Șincai”