Cine este Claudiu Vlad, directorul de școală care atrage finanțări private de zeci de mii de euro și creează grupuri private de Facebook pentru ca părinții să afle ce învață copiii

Cine Este Claudiu Vlad, Directorul De Școală Care Atrage Finanțări Private De Zeci De Mii De Euro Și Creează Grupuri Private De Facebook Pentru Ca Părinții Să Afle Ce Învață Copiii
13.01.2022

Un om căruia mereu i-au plăcut provocările și să se înconjoare de oameni diferiți de la care să aibă ce să învețe. Asa se descrie Claudiu Vlad,  directorul Școlii Gimnaziale ”Gheorghe Popovici” din comuna Apateu, județul Arad. Este profesor de istorie de 25 de ani, iar din 1998 este și director. Inițial în localitatea Berechiu, iar din 2006, conduce scoala din Apateu.

 

Claudiu Vlad a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității Dimitrie Cantemir din București în 1996 și și-a început cariera didactică în Berechiu, un sat care aparține de Apateu, comuna în care este și acum profesor și director. Astfel, din 1996 este profesor, iar din 1998 director, inițial la Berechiu, iar din 2006 la Apateu, o comună care se află la doar 15 kilometri de satul în care s-a născut.

“Mereu mi-au plăcut provocările și mai ales proiectele pentru că îmi place să interacționez cu oameni care provin din afara sistemului nostru și de la care pot învăța lucruri noi. În sistemul nostru de educație, majoritatea oamenilor fac adesea lucrurile așa cum au fost obișnuiți și schimbarea se produce mai greu. Dar oamenii din afara sistemului văd altfel lucrurile. Așa am aflat și de programul „Școala din valiză”, din presă. Și mi-a zis și un prieten:  «Vezi că se apropie deadline-ul și am zis să aplic și eu», spune Claudiu Vlad, director al Școlii Gimnaziale ”Gheorghe Popovicidin Apateu, o școală în care învață în jur de 230 de elevi.

Primul proiect câștigat de Claudiu Vlad a fost cu Banca Mondială în 2005, iar ulterior au urmat mai multe proiecte europene.

“Am lucrat pentru patru proiecte europene și am fost în Marea Britanie, Franța, Italia, Spania. Cel mai mult m-a impresionat notarea din Marea Britanie. Acolo școlile erau foarte dotate, iar pe pereți era plin de lucrari realizate de copii. La un moment dat, am văzut o lucrare în care anumite cuvinte erau scrise greșit și am întrebat-o pe directoare de ce. Iar ea a zis:  «Așa sunt făcute de copii, noi îi lăsăm, dar pe măsură ce își dau seama, vin și corectează». Am participat acolo la o lecție de matematică, totul în lectia aceea se desfășura practic, cum se măsoară cu raportorul, toate fișele de lucru erau practice”, explică Claudiu Vlad.

De asemenea, managerul aplică adesea pentru programe derulate de companii.

“Banii pe care îi primim de la guvern sunt pentru bunuri și servicii: lemne, internet, energie electrică. Primaria ne-a dat anul trecut 45.000 de lei, bani pe care trebuie să-i împărțim pentru dotare, delegații, Eu am alocat în jur de 26.000 de lei pentru obiecte de inventar, laptopuri, proiector. Nu este mult. De exemplu, am primit o sponsorizare de 10.000 de euro acum trei ani si am facut un cabinet multimedia. Am câștigat din sponsorizări cât am primit de la primărie pentru un an. În 2020 am obținut o altă sponsorizare de 5.000 de euro cu care am înlocuit toată rețeaua wireless. Aici este problema. Dacă nu este cineva cu har, ce vină au copiii? Eu mereu mă gândesc la ei, ce vină au ei că nu se întâmplă lucrurile și la ei în scoală? Nu au nicio vină, nu? Eu iubesc școala, școala este jucăria mea”, afirmă managerul.

Școala”Gheorghe Popovici” din Apateu a fost inclusă în programul “Școala din valiză” în iulie 2020, atunci când programul s-a extins cu 35 de unități, ajungând astfel la 50. Special pentru acest program, școala a transformat o clasă într-un laborator multimedia, acesta incluzând și smartboard și televizor LCD pe lângă valiza cu cele 30 de laptopuri.

Tabletele au fost utilizate mai ales din martie anul trecut după ce elevii au revenit în bănci după aproape patru luni de ore online. De asemenea, directorul i-a rugat pe profesori și pe elevi să intre în timpul vacanței de Paște de două ori pe săptămână online pentru a învăța cum se utilizează platforma Moodle pe care se bazează „Școala din valiză”.

Totodată managerul a fixat un șablon: fiecare lecție să aibă o parte de introducere, cuprins, exerciții, un joc sau mai multe, teme și evaluare cu notă sau fără.

“Le-am cerut profesorilor să folosească lecții interactive, eu nu sunt adeptul învățământului bazat numai pe video. Practic, acel învățământ în care pornim video, eu vă vorbesc și voi mă ascultați dacă vreți. În timpul școlii online a existat o problemă majoră în 2020 – majoritatea elevilor își opreau camerele și nu aveam niciun control. Nu știam dacă elevii erau atenți.  Pe când dacă faci un exercițiu interactiv, copiilor le place. Așa că după ce colegii au învățat ce se poate face, dupa ce au încărcat trei- patru lecții și au văzut în timp real ce face fiecare, le-a plăcut. Mie mi-ar plăcea să devenim o comunitate, sa vedem cum fac și ceilalți profesori. Ar fi bine să facem o competitie pe specialități și să desemnăm cea mai frumoasă lecție de istorie, cea mai frumoasă lecție de biologie. Competiția naște progres. Eu sunt obișnuit să lucrez în echipă, cu oameni care se respectă unii pe alții, dar fiecare trebuie să își ducă munca la bun șfârșit, iar acesta este cel mai greu lucru în mediul rural”.

Ce spun profesorii și elevii despre programul “Școala din valiză”

Copiii au fost încântați de facilitățile din platformă și mai ales că pot interacționa în timpul orei. Iar profesorii sunt foarte bucuroși că pot să vadă ce face fiecare elev. De exemplu, când un elev accesează un exercițiu, este înregistrat în exercițiul respectiv și îi vezi progresul, Îi vezi răspunsurile, vezi când a răspuns. Este o platformă care oferă cu totul altceva decât  Classroom.

De asemenea, evaluările sunt mult mai complexe și există un control foarte bun pentru că poți fixa o limită de timp în care copiii să răspundă la o întrebare. Iar întrebările elevilor sunt înfățișate diferit și, chiar dacă vor încerca să colaboreze și să afle răspunsurile, acest lucru nu este posibil pentru că un elev are un subiect la prima întrebare, iar alt elev un subiect cu totul diferit.

Cum arată o lecție realizată pe platforma “Școala din valiză”

Eu am creat un fel de șablon pentru lecții. În prima parte am pus o introducere și linkuri pentru întâlnirea față în față, în partea a doua schița lecției și linkuri către alte resurse care pot fi folosite pe timpul lecției – filmulețe, hărți, imagini. Iar la partea a treia le creez diferite exercitii în H5P, Learning Apps, Worldwall. De exemplu, poți să faci o axă cronologică în care pui cinci evenimente, iar sarcina elevilor este să așeze evenimentele respective. Fiecare elev lucrează individual și atunci vezi răspunsurile fiecăruia. Poți să faci întrebări cu un singur răspuns sau cu răspunsuri multiple, ai multe posibilități.

O lecție desfășurată pe Classroom era o întâlnire în care toată lumea se auzea, dar nu se vedea pentru că noi nu putem să-i obligăm pe copii să își țină camerele deschise. Eu vorbeam, iar ei poate mai ascultau, poate nu. Dar când pun exerciții în partea a treia, când pun imagini, filmulețe, este altceva. Și le zici că le pui un filmuleț și apoi va urma o probă de evaluare, copiii trebuie să știe. Dar lucrurile acestea le aflăm unii de la alții, trebuie să ne împărtășim experiențele. Eu am fost și profesor de informatică și sunt pasionat de informatică. Mi-am facut o grupă de lucru cu profesorii care sunt mai dezghetați la minte și discutăm comportamentul elevilor, cum să facem să fie mai interesați elevii, cum să facem să scoatem la iveală șmecheriile lor…dacă nu îți pui probleme, nici nu reușești să faci ceva.

 Dificultățile profesorilor în utilizarea platormei

Denumirile ni s-au mai dificile, nu se spune clasa, i se zice cohortă. Și oamenii întreabă: “Ce-i o cohortă?

Orice lucru la început îți inspiră teamă dacă nu îl cercetezi îndeajuns. Mulți dintre profesori se comportă exact ca elevii. De exemplu, am luat legătura cu cine răspundea de program din partea World Vision, i-am cerut să ne trimită toate înregistrările webinariilor la care am participat ca să le pun la dizpoziția colegilor și le-am share-uit, le-am pus pe grupul nostru. Le-am zis că pentru a învăța ce face platforma trebuie să se uite la webinarii. Să le pună, să se uite la ele, să parcurgă webinariile exersând și ei pe calculator. Apoi pot face un exercițiu în Learning Apps.

Impactul programului “Școala din valiză” și al educației digitale

Dacă ar exista o viziune a Ministerului Educatiei prin care fiecare școală să aibă o dotare minimă atât în ceea ce privește resursele materiale didactice cât și platformele educaționale, ar fi atât de diferit. Dar atât timp cât nu există aceste lucru și lași lucrurile să se întâmple…de exemplu, dacă într-o scoala directorul nu știe partea digitală, ce vină au copiii, cadrele didactice de acolo? Avem generații de elevi care vor avea de pătimit. Mie mi-ar plăcea mult ca elevii să fie învățați să lucreze pe un laptop pentru că acolo pot să creeze mult mai mult conținut digital. Noi îi acuzăm că sunt privitori, că se uită mereu la telefon, dar copiii trebuie ajutați să creeze.

Scoala din valiză răspunde foarte bine învățământului digital, în celelalte platforme profesorul vorbește, copiii ascultă dacă au chef și, gata, s-a terminat lecția.

De exemplu, pentru copiii de școală primară am creat grupuri private pe Facebook pentru părinți. Pentru că părinții nu au multe cunoștințe digitale, așa că m-am dus unde sunt ei. Și pun fotografii cu ceea ce fac copiii la școală ca să știe de ei. În ultimul timp Facebook a dezvoltat si partea de comunicare de business și e și mai bine. Dar, dacă directorul din școală nu este interesat de lucrurile acestea, ce se întâmplă? Am descoperit că pot să intru la orice oră să văd ce se întâmplă în timp ce se desfășoară lecțiile online pe platforma Școala din valiză. Și, stiti cum e, dacă directorul intră… copiii imediat zic “A intrat domn director”. Să vezi cum devin mult mai atenți. După părerea mea platforma este perfecta pentru a dezvolta orele online.