Adelin Stanciu, profesor de biologie: Am vrut să-mi dau demisia din prima săptămână. Copiii schimbați prin atitudinea mea m-au determinat să rămân

Adelin Stanciu, Profesor De Biologie: Am Vrut Să-Mi Dau Demisia Din Prima Săptămână. Copiii Schimbați Prin Atitudinea Mea M-Au Determinat Să Rămân
20.09.2021

În copilărie și-ar fi dorit să devină medic. Acum are 23 de ani și este profesor de biologie în mediul rural. Un profesor care a devenit cadru didactic imediat după absolvirea facultății și care urmează un masterat în Criminalistică la doar câteva luni de la absolvirea unuia în Genetică Moleculară. Crede că a fi profesor în mediul rural este o binecuvântare pentru că îți oferă șansa de a evolua rapid, precum în basme. Citiți povestea lui Adelin Stanciu, profesor de biologie și consilier educativ în cadrul Școlii Profesionale Gropnița din județul Iași.

  1. Când si cum v-ați început cariera de cadru didactic?Predați în mai multe școli? Dacă da, care este numele lor?

Oare dacă aș spune că la începutul facultății nu aveam în plan vreo carieră didactică, ar părea ciudat? Poate, dar așa a fost. Învățământul m-a căutat pe mine, iar eu am răspuns apelului. Din pură curiozitate, imediat după terminarea studiilor de licență, m-am înscris la examenul de titularizare. Nici profesorii din facultate, nici cei de la practică pedagogică, nici în stânga, nici în dreapta, nu mi se dădeau șanse că aș putea, abia ieșit de pe băncile facultății, să iau  notă rezonabilă la examenul de titularizare și să intru în învățământ. Am vrut să dovedesc că se poate, ba chiar în primul an. M-am clasat printre primii profesori, printre cei cu ani de zile vechime, iar, în anul următor, am obținut nota 10, unică în ultimii ani pe disciplina biologie. Am ales Școala Profesională Gropnița, școală despre care nu știam nimic, dar în care m-am simțit de la început ca ”de-al casei”. La această școală am norma de bază, iar din acest an, predau și la Școala ”Junior” a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, școală care adoptă un curriculum diferit față de celelalte școli de stat. Cariera mea didactică nu a început chiar așa cum mi-o imaginam, eu având o viziune idealistă, însă m-am adaptat sistemului. Copiii au început să înțeleagă ceea ce îmi doresc de la ei, am creat prietenii și relații trainice, am fost încurajat spre formare de către doamna director Cerasella Oneaga, spre perfecționare, punându-mi în valoare talentele, iar în felul acesta am putut să mă dezvolt chiar de la început. Aș putea spune că acum sunt pe o curbă ascendentă în cariera mea.

         2. Ce v-a atras către această profesie? Ce vă doreați să deveniți când erați copil?

Spun din capul locului: urăsc plictiseala și mi-am dat seama că nu aș avea cum să mă plictisesc dacă aș fi profesor. Nicio oră nu e la fel cu cealaltă. Nicio clasă nu e la fel. Niciun elev nu e la fel. Totul se schimbă, iar asta mă mobilizează și mă stârnește să caut noi și noi variante de predare, activități și idei de pus în practică. De mic mi-am dorit să fiu medic. Am fost atras de tot ce însemna viață, având colecții de insecte și învățând să presez plante. Datorită primei mele profesoare de biologie din gimnaziu, am prins drag de această disciplină. Deciziile în viață însă, nu sunt întotdeauna cele corecte, iar la finalul liceului am ales biochimia, deși ceva din mine dorea încă medicină. Însă pe măsură ce primesc feedback pozitiv în urma muncii mele, îmi dau seama că ceea ce fac e bine și că am ales corect. Nu eu am ales cariera didactică, ci mai degrabă ea m-a ales pe mine.

3. Cu câți copii interacționați și între ce vârste sunt aceștia?

Interacționez săptămânal cu peste 200 de elevi, predând biologie de la clasa a V-a la  clasa a IX-a, deci copiii au între 11-17 ani.

          4. Care sunt cele mai mari bucurii pe care le aveti ca profesor in mediul rural?

Zâmbetul acela sincer de copil și un semn de mulțumesc la sfârșitul orei ”Domnu`, azi          mi-a plăcut ora!” mă determină să continui ceea ce mi-am propus. Sunt elevi care la alte discipline nu își arată interesul la fel de mult ca la biologie. Învață, caută informații, pun întrebări, ridică probleme, lucruri care mă încântă, iar cu unii pot chiar să obțin rezultate frumoase. Observ de fapt din atitudine, dacă elevul este sau nu atras de ceea ce vreau eu să-i transmis. De cele mai multe ori, am câștigat atenție și am văzut bucurie în ochii lor. Iar de acolo am câștigat și eu bucurii. Deși fac naveta între Iași și Gropnița, 80 de kilometri zilnic, par neobosit. Mă încarc din energia copiilor și îmi trece oboseala repede.

5. Puteți să ne descrieți un anumit moment care v-a bucurat foarte mult în cariera dvs de cadru didactic?

De când sunt diriginte și discut cu elevii mei, parcă mă simt deja părinte, deși în ”acte” nu sunt. Pe când eram online, la ultima întâlnire din semestru, la clasa mea unde sunt diriginte, deodată toți au închis camerele. Credeam că e vreo glumă și caută vreo scuză să nu îi ascult sau ceva de genul. Dar au pornit imediat camerele web, afișând mesaje de mulțumire, spunându-mi în cor ”Dirigu` e cel mai tare”. Chiar a fost un moment emoționant pentru mine. I-am simțit aproape. Un alt moment ar fi chiar din primele mele zile ca profesor. Prezentam elevilor de clasa a V-a că vom realiza de-a lungul anului experimente, disecții, deplasări în teren etc. Erau uimiți și fascinați de imagini. M-am trezit următoarea oră cu un băiețel care avea un borcan mic, cu capacul ciuruit și cu o broască înghesuită, spunând că vrea să o tăiem și să facem experimente. M-a uimit interesul și entuziasmul lui. De asemenea, sunt multe povești cu elevi problemă care s-au remediat în timp, după ce i-am luat deoparte la discuții sau cu elevi care s-au ridicat de la note foarte mici, la 8-9.

6. Care sunt cele mai mari provocari si chiar frustrari pe care le aveti ca profesor in mediul rural? Puteti sa oferiti un exemplu concret?

Mi-aș dori poate să am parte de mai multă interactivitate la clasă, de elevi sprinteni în gândire, care să-și dorească participări la concursuri, olimpiade, pe care să nu-i forțez eu să facă o activitate, ci să vină ei cu idei și inițiativă. Mi-aș dori participare activă din partea părinților. Mulți copii din mediul rural simt lipsa unuia sau a ambilor părinți. Sufletește. Sunt copii greu încercați care s-au maturizat prea devreme și care au nevoie de modele de calitate pentru a le urma. Părinții adesea nu se implică în parteneriatele cu școala, cu profesorii, ceea ce devine foarte greu. Nu toți elevii își permit dispozitive electronice performante, auxiliare sau materiale pentru lucrări practice, ceea ce îngreunează cumva tot procesul didactic. Dar cu pași mici, cu ajutor de aici, puțin de la mine, puțin de la altul, încerc pe cât posibil să fac față provocărilor. Copiii din mediul rural mi se par ceva mai cu bun-simț și care pun preț mai mare pe lucrurile mici, iar faptul că am ales pentru începutul carierei mele didactice o școală din mediul rural, cred că este o binecuvântare. M-am format ca în basme; într-un an, cât alții în zece.

7. Puteți să ne spuneți un lucru pe care l-ați învățat de la copiii cu care ați lucrat de-a lungul anilor?

Să știi să asculți e o virtute. Și nu mă refer la cunoștințele de biologie pentru a pune vreo notă în catalog, ci la a le asculta of-ul. Am învățat să ascult și să conștientizez mai bine ceea ce soarta mi-a oferit. Am învățat să am răbdare și chiar îndelungă răbdare. Am învățat chiar și să tac și să recunosc când am greșit. M-am făcut vulnerabil și în felul acesta am câștigat încredere din partea multora.

8. Au fost perioade în care ați fost tentat să vă retrageți din această profesie pentru alte domenii?

Nimeni nu m-a încurajat vreodată să mă orientez spre cariera didactică și e poate limpede de ce. Salarizare necorespunzătoare, sistem învechit, corupt și multe inegalități. Prima lovitură am primit-o în prima săptămână de predare. Nu am fost pregătit din facultate pentru ceea ce se întâmplă efectiv ”în teren”. Am vrut să-mi dau demisia din prima săptămână. Elevi neinteresați, fără chef nu doar de materia mea, ci de școală în general, cu probleme mult prea apăsătoare pentru ceea ce voiam eu să fac, activități și multe hârtii cu care habar n-avem ce trebuie să fac. Mi se părea inutil să continui. Totul s-a limpezit cred, abia după trei luni de predat, timp în care tot mă gândeam ce să fac. Să rămân sau să mă orientez spre cercetare în genetică, ceea ce îmi doream de când am intrat în facultate. Copiii schimbați prin atitudinea mea, m-au determinat să rămân. Să mai dau o șansă. Da, începutul a fost foarte greu, însă dacă astăzi, sunt în al treilea an de învățământ, se datorează tocmai unui început dificil.

9. Când v-ați alăturat programului Școala din Valiză?

Odată ce sistemul online ne-a obligat să găsim soluții în predarea modernă, am căutat platforme și aplicații care să ne faciliteze procesul didactic. Doamna director a aplicat în vara anului 2020 pentru programul Școala din Valiză, urmând ca din toamna trecută să facem cunoștință cu cerințele și platforma. Am fost formați în cadrul unor webinare, platforma  s-a îmbunătățit, am primit tabletele pentru elevi, iar efectiv la clasă am putut lucra din februarie 2021.

10. Ce v-a determinat să vă implicați în acest program?

Lucrurile noi sunt bine venite. Îmi place să mă implic și să găsesc noi moduri de a preda, adaptate cerințelor moderne. Programul mi-a oferit posibilitatea de a-mi dezvolta competențele digitale și mi-a facilitat lucrul cu elevii. Având toate materialele compact, am putut economisi timp și energie în cursul unei lecții.

11. În ce fel sunt diferite orele atunci când folosiți tabletele și platforma din program?

Elevii de astăzi sunt nativi digitali. Utilizarea platformelor și a aplicațiilor educaționale, pentru contextul actual, este absolut necesară. Am încercat ca în fiecare oră să utilizez cel puțin un element digital. Da, se observă diferențe între o oră în care toți elevii beneficiază de tablete și pot accesa același material și o oră în care doar câțiva au dispozitive. Tabletele ne oferă cumva echitate între elevi.

12. Cum a fost când ați început sa folosiți platforma? Ce vi s-a părut mai dificil la început și ce v-a determinat sa continuați? Cât dura să creați o lecție?

Inițial am considerat platforma mult prea tehnică, cu elemente de programare, greu de utilizat, fără a ințelege toți termenii. Prin întâlnirile de formare cu specialiștii World Vision, am înțeles elementele de bază, am creat lecții simple și apoi cu timpul, tot mai complexe. Totul cred că ține de gestionare. Toate elementele îmbinate într-o lecție trebuie anterior create, adaptate contextului, ușor de accesat, probate și apoi publicate pentru elevi. Anterior utilizam drept mecanism de comunicare, mesaje cu linkuri ale platformelor, pe rețele de socializare. Acum, platforma.scoaladinvaliza.ro îmi permite să am la un loc tot ce am nevoie.

13. De unde vă inspirați pentru a crea conținutul pe platformă? Ce resurse folosiți?

Am găsit în ultimele luni o mulțime de platforme și aplicații educaționale. Aș putea să-mi dau un doctorat în educație digitală. În direcția aceasta, chiar am publicat două articole de specialitate în reviste naționale. Totuși, sunt aproximativ zece platforme cu care lucrez permanent. Acolo, alți profesori de biologie postează idei, resurse educaționale deschise și mă pot inspira. Bineînțeles, de preferat ar fi să am în fiecare oră, resursele mele create. Nu se poate mereu. Necesită enorm de mult timp. Am realizat RED-uri pe platforme precum Livresq, Kahoot.it, Quizziz, Triventy, Crosswordlabs, Proprofs, LearningApps, Mentimeter, Wordwall și am utilizat cam toate instrumentele Google și Microsoft.

14. Cum v-ați dori să fie lecțiile? Este ceva ce v-ați dorit să creați până acum în platformă și nu ați reușit?

Aș propune poate o interfață mai primitoare pentru elevi. Dacă se realizează foarte multe cursuri, cum întâlnisem de pildă la sfârșitul anului școlar și îmi doresc să accesez un curs creat poate, în octombrie, devine greu de găsit. Elevul trebuie să dea scroll prin toate cursurile și să îmi găsească denumirea dorită. Dacă s-ar crea foldere/dosare pe discipline, poate că ar fi mai ușor de gestionat. Toate lecțiile mele sunt în folderul de biologie, cele de la limba română în folderul cu limba română etc. Și sistemul de recompense ar putea fi îmbunătățit.

15. Ce vă zic copiii atunci când lucrați cu ei pe tablete? Ați observat vreun progres în performanța lor sau legat de interesul lor față de școală atunci când folosesc tabletele?

Așa cum am menționat deja, utilizarea tabletelor la clasă îmi permite să ofer elevilor același grad de pregătire. Toți au acces, în același timp, de aceleași resurse, scutind timp. Da, e nevoie de explicații privind deschiderea unor jocuri și aplicații. Trebuie să fiu mereu pregătit de ”probleme tehnice”, însă, până la urmă, obțin rezultate. Când îmi arată că pe tabletă se afișează un scor mare și sunt bucuroși de ceea ce au obținut, îmi crește inima. Se simt importanți, valoroși. Utilizarea platformelor digitale ajută elevii de astăzi să învețe mai practic, mai atractiv, mai ușor.

16. Ce sfaturi le-ați da altor colegi profesori care folosesc instrumentele din program, dar și colegilor care nu sunt parte a programului?

Până nu guști, nu ai de ce să spui că nu-ți place. Invit colegii profesori care nu au intrat în contact cu platforma ”Școala din Valiză” să o încerce, să o cerceteze și să ceară, dacă este cazul, și ajutor. Pentru colegii care deja sunt familiarizați, îi invit să creeze lecții atractive și de calitate. Să dea dovadă de professionalism astfel încât elevii să aibă la dispoziție materiale bine lucrate. Tot ce este tratat superficial (linkuri simple adăugate, fără feedback, comentarii și indicații de rezolvare) NU aduce niciun beneficiu.

17. Care este viziunea dvs. față de educație?

Fac parte din ”suflul” nou de profesori care își doresc cu adevărat schimbări în sistemul de învățământ. Am încetat să mă plâng de lipsurile sistemului, de echipamente, logistică, programe, organizare  etc. și să încerc ca prin felul meu de a fi, să schimb ceva. Tot ce am făcut până acum, am făcut prin munca mea. Elevii, colegii și persoanele care mă cunosc, știu că depun efort, timp și energie pentru a oferi ceva de calitate. Actul pedagogic trebuie adaptate cerințelor anului 2021. Educația de astăzi trebuie centrată pe elev, printr-un stil asertiv, să-l învățăm pe elev cum să învețe, să-i demonstrăm aplicabilitatea celor predate și să-l ghidăm într-un mod prietenos, blând, apropiat, spre disciplina predată și de fapt, spre tot ce înseamnă educație.

18. Ce le spuneți sau ce faceți pentru a-i motiva pe copii să învețe? Cât de deschiși sunt copiii cu care lucrați față de școală?

Primul lucru întrebat de elevii noi, în prima oră este dacă le dau teme. Răspunsul meu e scurt: nu e nevoie. Ofer informații tuturor, în stilul meu caracteristic, iar pentru cei cu adevărat interesați, pot lucra suplimentar, adaptat cerințelor lor. Elevii primesc note pe merit, indiferent de nume sau statut, într-un mod total imparțial. Teste, proiecte sau evaluare orală, toate sunt în primul rând autoevaluate. Elevul trebuie să știe de ce primește o anumită notă. Motivația elevului trebuie să fie intrinsecă însă, nu pentru că primește o anumită notă. Nu oblig pe nimeni să realizeze activități extrașcolare, însă pe cei interesați îi stimulez. Elevii au devenit foarte deschiși față de mine în primul rând și apoi față de disciplina pe care o predau. Am probat lucrul acesta la rândul meu. Profesorii deschiși la suflet și grai au primit interes maxim, iar materia predată, mi-a plăcut pentru că profesorul mi-a plăcut. La asta am lucrat întâi. Ulterior, prin diversificarea activităților, prin creativitate, rigoare și calitatea actului pedagogic, lucrurile au devenit bune și foarte bune.